Deja vu

Déjà vu înseamnă în limba franceză ,,deja văzut”. Déjà vu-ul reprezintă un sentiment ciudat sau iluzia că am văzut sau trăit deja o experienţă cu care ne întâlnim pentru prima dată. Dacă presupunem că experienţa provine de la un eveniment amintit, atunci déjà vu-ul probabil are loc pentru că experienţa originala nu a fost trăită în totalitate sau nu a fost memorată detaliat. În acest caz, se poate presupune că situaţia prezentă produce reamintirea de fragmente din trecutul cuiva. Experienţa poate părea ireală dacă memoria este atât de fragmentată încât nu se pot face legături clare între fragment şi alte amintiri.

Prin urmare sentimentul că am mai fost acolo cândva se datorează faptului că într-adevăr am mai fost. Am uitat doar cea mai mare parte din experienţa originală deoarece nu i-am acordat suficientă atenţie prima dată. Experienţa originală este posibil să fii avut loc doar cu câteva secunde sau minute mai devreme.

Pe de altă parte, experienţa déjà vu se poate datora faptului că am văzut imagini sau auzit povestindu-se despre aceasta cu mulţi ani înainte. Experienţa poate fi parte integrantă a amintirilor vagi din copilărie.

Totuşi este posibil ca sentimentul de déjà vu să fie provocat de o acţiune neurochimică în creier care nu are legătură cu experienţa din trecut. Ne putem simţi ciudat şi identifica sentimentul cu o amintire chiar dacă experienţa este complet nouă.

Termenul a fost mai întâi folosit de Emile Boirac (1851-1917) care era foarte interesat de fenomenele psihice. Acest termen îndreaptă atenţia spre trecut. Totuşi, puţină reflecţie arată că ceea ce este unic legat de déjà vu nu este ceva din trecut ci ceva din prezent, sentimentul ciudat încercat de cineva. Adesea trăim experienţe a căror noutate este neclară. În astfel de cazuri ne întrebăm dacă am mai citit cartea respectivă, am mai văzut filmul pe care îl urmărim sau am mai fost în locul vizitat. Şi totuşi aceste experienţe nu sunt acompaniate de un sentiment ciudat. S-ar putea să ne simţim puţin confuzi, dar sentimentul asociat cu experienţele déjà vu nu este unul de confuzie ci ciudăţenie. Nu este nimic ciudat în cazul în care nu vă amintiţi dacă aţi citit o carte mai ales dacă aveţi cincizeci de ani şi aţi citit mii de cărţi de-a lungul vieţii. În cadrul experienţei déjà vu ne simţim ciudat pentru că nu credem că ar trebui să fim familiarizaţi cu percepţiile prezente. Senzaţia de nepotrivire nu apare când doar nu ne amintim dacă am citit o carte sau văzut un film.

Prin urmare este posibil ca încercarea de a explica experienţa déjà vu pe baza pierderii memoriei, vieţilor anterioare, clarviziunii şi aşa mai departe s-ar putea să fie complet eronată. Ar trebui să vorbim de sentimentul de déjà vu. Acesta poate fi cauzat de o stare a creierului, de către factori neurochimici în timpul percepţiei are nu au nici o legătură cu memoria. Faptul că sentimentul de déjà vu este comun în cazul pacienţilor cu probleme psihice este neconcludent. Sentimentul de déjà vu de asemenea precede adesea atacurile de epilepsie. Când Wilder Penfield a realizat faimosul său experiment în 1955 în care a stimulat electric lobii temporali, el a descoperit că 8% din subiecţi au retrăit amintiri. El a presupus că a stimulat amintiri reale. Acestea s-ar putea să fii fost la fel de bine halucinaţii şi primele exemple de déjà vu produs în mod artificial.